O intalnire remarcabila

2012 DC = 312 Dwapara

de Sananda Lal Gosh

Fragment din cartea ”Mejda: Familia si copilaria lui Paramahansa Yogananda” (Mejda: The Family and the Early Life of Paramahansa Yogananda).

Cu toate ca uimitoarele fapte povestite in celebra ”Autobiografie a unui yoghin” au fost suficiente pentru a aprinde flacara spirituala in multi dintre cititorii sai, se pare ca viata lui Yogananda a fost mult mai plina de miracole decat este descrisa in carte. Din modestie, Yogananda a trecut sub tacere multe din faptele miraculoase la care a fost martor sau i s-au petrecut chiar lui. Cartea lui Sananda Lal reveleaza o parte din farmecul vietii traite in apropierea unui mare Avatar si completeaza excelent ”Autobiografia unui yoghin”.

Autorul (Sananda Lal Gosh) a fost fratele mai mic al lui Yogananda si de aceea i se adresa cu Mejda, un termen in Bengali care-l desemneaza pe al doilea frate mai mare. Ananta era fratele cel mai mare. In fragmentul de mai jos Sananda descrie o intalnire remarcabila pe care el si Yogananda au avut-o pe cand erau copii, cu Yogavatarul Lahiri Mahasaya.

Potrivit jurnalului lui Ananta, ne-am mutat de la Bareilly la Chittagong pe 3 mai 1906. Mejda obisnuia sa ma ia cu el ca sa culegem fructe din pomii din curtile invecinate. Una dintre case avea cateva lebede mari frumoase. Mejda a decis ca vrea sa faca o pana de scris, asa ca a smuls o pana de la una din gratioasele pasari. Proprietarul a aflat si s-a plans lui Ananta. Fratele nostru a incercat sa puna capat obrazniciei lui Mejda, si a decis ca cel mai bun mod era sa-l restrictioneze pe timpul zilei. Asa ca ne-a dus chiar el, pe Mejda si pe mine, la scoala din localitate unde ne-a inscris. Mejda s-a descurcat foarte bine la examene; eu de-abia am trecut.

Ananta obisnuia sa ne restrictioneze miscarile cu porunci prohibitive: “Nu face asta! Nu face aia! Nu te duce acolo! Oamenilor nu le va place de voi daca nu sunteti cuminti!”. Zilele noastre in Chittagong erau pline de restrictii fara sfarsit. Dar aceasta n-a facut decat sa mareasca incapatanarea lui Mejda; in fata restrictiilor nejustificate, el a devenit si mai hotarat sa faca ceea ce dorea.

Intr-o zi, ni s-a spus: “Nu va duceti spre port. Stati departe de gura de varsare a raului. “

M-am gandit: “Mejda nu se va supune niciodata acestui indemn. Este exact genul de sfaturi pe care le incalca”. Bineinteles, nu a trecut mult timp pana m-a luat cu el la gura de varsare a raului.

Ananta ne-a poruncit tuturor copiilor sa fim acasa seara devreme in fiecare zi, ca sa ne spalam si sa ne incepem temele pe la ora sase. Portul de la Chittagong era la aproximativ patru kilometri de casa. Astfel, dupa intoarcerea de la scoala si servitul pranzului, nu puteam merge pe jos dus-intors opt kilometri si sa fim inapoi la ora specificata. Asa ca obisnuiam sa alergam tot drumul pana la port, ne uitam putin la nave, si apoi alergam spre casa. Cu toata aceasta alergatura, Mejda a devenit un atlet excelent. Si eu devenisem destul de bun; dar nici pe departe atat de bun ca Mejda.

Drumul catre gura de varsare a fluviului trecea peste cateva dealuri joase. Copacii pe de marginea drumului erau grei de fructe. Intr-o zi Mejda a spus, “Asculta, cand ne intoarcem diseara vom culege cateva lichis. Nimeni nu ne va vedea in amurg. “

Zis si facut! Mejda culegea cateva lichis zemoase, dulci, cand a auzit pe cineva chemandu-l pe nume. Uimit, Mejda a inghetat. Tot spiritul de aventura ii disparuse brusc! Ne-am miscat cu precautie in directia din care venise vocea. Inserarea se lasase cu repeziciune si nu puteam vedea prea departe in intuneric, dar curand am distins un barbat imbracat in alb. Vazand ca ne era oarecum frica, ne-a facut prietenos semn sa ne apropiem. Daca el ar fi fost paznicul, cum ar fi putut sti numele lui Mejda?

Ne-am apropiat incet de persoana care zambea bland. Silueta lui parea ca radiaza o lumina minunata. M-am uitat in jur pentru a vedea de unde venea lumina. Dintr-o data Mejda s-a plecat inaintea sfantului si i-a atins picioarele. Sfantul l-a imbratisat pe Mejda si l-a sarutat pe cap. M-am plecat si eu dinaintea persoanei sfinte. Cu un gest de binecuvantare, el ne-a spus, “Jaiastu!” (“Victoria sa fie cu voi!”). Si apoi i-a vorbit lui Mejda:

“Mukunda, este dorinta lui Dumnezeu ca eu sa vin la tine azi. Aminteste-ti ce-ti spun. Ai venit pe pamant ca reprezentant al lui Dumnezeu pentru a indeplini dorintele Sale. Corpul tau este templul Lui, sfintit prin rugaciune si meditatie. Nu alerga dupa placeri materiale sau satisfactie. Tu vei arata calea care duce la adevarata fericire; si prin cunoasterea ta spirituala ii vei salva pe cei care sufera in ignoranta. Nu uita niciodata ca esti una cu Maha Purusha (Marele Spirit -n.t), dobandit doar de catre cei care au atins succesul suprem in meditatie. Corpul, mintea si viata ta nu trebuie sa se abata niciodata de la gandul la Dumnezeu, nici macar pentru un moment. Binecuvantarile Tatalui Infinit sunt asupra ta. Credinta ta in El trebuie sa fie absoluta. El te va proteja de toate pericolele. In aceasta lume numai El este etern; toate celelalte sunt trecatoare si nu te poti baza pe ele. Intr-o zi idealurile tale yoghine vor inspira intreaga omenire. Mukunda, porneste inainte! “

Eu eram agitat, pentru ca timpul trecea si coborase intunericul. Aveam un drum lung de parcurs pentru a ajunge acasa. Mustrarea tatalui si bataia de la Ananta erau inevitabile. Sfantul a perceput gandul meu si a spus: “Nu te nelinisti. Duceti-va acasa fara teama, nimeni nu va observa ca ati intarziat”.

Am luat-o la drum spre casa. Dupa ce am mers putin, ne-am uitat inapoi si l-am vazut pe sfant binecuvantandu-ne cu mainile ridicate. Apoi a disparut. M-am intors spre Mejda si i-am vorbit, dar el nu ma asculta. Mergea, cu capul in jos, cu o mina ganditoare. Cand am ajuns acasa, Mejda s-a dus direct in camera lui de rugaciune. Am intrebat unde erau tata si Ananta. Am aflat ca Ananta fusese invitat acasa la un prieten, si ca tata nu se intorsese inca de la o intalnire importanta la birou. Ce bucurie! Ei nu stiau de intoarcerea noastra tarzie. Am alergat spre camera de rugaciune pentru a-i spune lui Mejda.

Dar Mejda venea sa ma ia. M-a luat de mana si m-a condus la o fotografie care atarna pe perete. Am stat o clipa inaintea ei, apoi a spus: “Il recunosti? Nu a fost acesta cel ce ne-a vorbit?”

Eram uimit. Chiar el era – acelasi zambet. Dar el murise cu mult timp in urma. Cum ar fi putut sa ne apara acum? Cum de-a fost posibil sa vorbim cu cineva care fusese mort in toti acesti ani? Ne binecuvantase, il imbratisase pe Mejda si il sarutase pe cap. Eram coplesit de veneratie, incapabil sa vorbesc. M-am uitat pur si simplu la Mejda. Nu incapea nici o indoiala ca Mejda si cu mine il vazusem si vorbisem cu marele Lahiri Mahasaya! Sfantul al carui sfat fusese cautat atat de oameni obisnuiti, cu familii, cat si de inteleptii din toata India; invatatorul la care oamenii venisera in suvoaie nesfarsite pentru a primi binecuvantari si instruire spirituala. Impreuna cu Mejda il vazusem pe Yogavatar cu ochii mei si vorbisem cu el. Sunt extaziat pana si in ziua de azi ori de cate ori imi amintesc de aceasta experienta extraordinara. Este pentru totdeauna gravata in memoria mea. Sunt binecuvantat: compasiunea Lui nesfarsita, gratia sa suprema, este asupra mea. Recunostinta mea nu cunoaste limite.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s