“Aripile porumbelului”

2012 DC = 312 Dwapara

porumbel alb

Urmatoarea relatare apartine unui avocat american (M.R. Keith) care a urmat cursurile lui Yogananda in 1927 in Minneapolis. Este aceeasi persoana care a fost martora la experienta demonstrata de Yogananda de control asupra vietii si mortii in articolul cu acelasi nume publicat pe acest blog.

Intrucat doream sa aflu mai multe despre viata de dincolo, l-am intrebat pe Swami despre cum era acolo si la ce fel de priveliste ar trebui sa ne asteptam si alte asemenea lucruri. Raspunsurile pe care le dadea la cursuri erau foarte generale. Locul pe care noi il numim Rai este foarte mare, dupa spusele lui. De fapt, am tras concluzia ca e de multe ori mai mare decat Pamantul. Exista multe, multe regiuni diferite acolo si fiecare persoana isi gaseste locul sau specific in care sa poata functiona, depinzand de capacitatile si dorintele sale, de puterile si limitarile pe care le are. Cu alte cuvinte, exista locuri adecvate pentru fiecare spirit care se indreapta incolo. Deci din capul locului, nu exista o descriere clara a ceea ce fiecare urmeaza sa vada acolo.

Printre studenti era o discutie referitoare la ce am putea noi intalni dincolo in urma practicarii mai indelungate a exercitiilor predate la curs. Unii aveau multe de spus insa am observat ca doar cativa erau cei care vorbeau cel mai mult. Am devenit tot mai sigur ca cei care vorbeau cel mai putin probabil ca vazusera cel mai mult. Cativa aveau un aer de certitudine tacuta care m-a facut sa cred ca isi urmau calea dar ca nu intentionau sa discute despre asta.

Pe cand ne apropiam de finalul celui de-al treilea set de conferinte, ni s-a spus ca toti cei care participasera la toate cele trei cursuri si doreau, puteau sa asiste la o sesiune suplimentara seara, moment in care urmau sa “vada lumina”.

In decursul cercetarilor pe care le facusem de-a lungul anilor, citisem undeva despre faptul ca una din metodele prin care primii crestini erau descoperiti era obiceiul de a sta pe intuneric incercand sa “vada lumina”. Nu acordasem prea multa atentie acestei informatii la vremea aceea pentru ca nu imi spunea nimic.

Am fost nehotarat timp de o zi sau doua. La vremea aceea faceam deja in fiecare dimineata exercitiile Yoga pentru incepatori. Desi nu obtinusem ceva clar, nu ma asteptam la nici un rezultat rapid. Dintotdeauna a trebuit sa muncesc foarte mult si sa am multa rabdare indiferent de telul pe care doream sa-l ating. Insa consideram ca prin perseverenta urma sa dobandesc aceasta abilitate cu timpul.

Totusi, atunci cand a fost facuta afirmatia ca ni se vor arata “aripile porumbelului”, mi-am exprimat imediat dorinta de a obtine permisiunea de a participa la aceasta intalnire suplimentara. Am devenit extrem de curios in legatura cu ceva ce nu spusesem nimanui, si cu siguranta nu lui Yogananda. Vroiam sa vad cum arata porumbelul. Citisem referiri la aripile porumbelului si de asemenea la coborarea Duhului Sfant asupra lui Cristos, “ca un porumbel”. Crezusem ca toate acestea nu erau decat simboluri.

Mi se parea ca exista ceva dincolo de simplul simbolism implicat. Oricum, vroiam sa vad capul, gatul si umerii porumbelului. Simteam ca nu imi puteam permite sa pierd nimic care ar putea sa aiba o natura concreta. Probabil ca am inclinatia de a lua lucrurile prea adliteram uneori.

Cand a venit seara, m-am dus devreme la sala si mi-am ales un loc in randul al doilea sau al treilea, pastrand cate un loc liber in stanga si-n dreapta. Cand a aparut Swami, a dat instructuni ca luminile sa fie micsorate putin. Dupa aceea era destula lumina in sala mare incat puteai vedea clar toti peretii. Puteai recunoaste fetele celor de langa tine fara nici un fel de dificultate.

Ne-a spus ca nu dorea sa afirme nimeni ca vazuse lumina decat daca acea persoana era perfect sigura ca o vazuse cu adevarat. Apoi ne-a spus la toti sa ne indreptam spatele fara sa ne sprijinim de spatarul scaunului, sa ne punem mainile pe genunchi, sa incepem exercitiile de respiratie si sa ne concentram asupra realizarii lor intr-o maniera ritmica.

Cand mi-a venit si mie randul, Yogananda si-a asezat varfurile degetelor mici peste urechi si ale degetelor mari aproape de ochii mei inchisi insa fara sa-i atinga. La inceput n-am simtit nimic in afara de faptul ca, bineinteles, imi fusese blocat auzul si vazul. Dupa unu doua minute, Yogananda m-a intrebat daca vazusem lumina. Am raspuns ca nu. Am simtit cum creste putin presiunea cu care apasa degetele si dupa inca un minut doua am fost intrebat din nou. Din nou am raspuns ca nu. A crescut si mai mult presiunea cu rezultate identice. A devenit jenant cum minutele treceau si ceilalti asteptau. Mi-am pastrat ochii inchisi si mi-am mentinut pozitia, privind in sus spre centrul fruntii insa nu era decat intuneric.

kutashtha

Deodata, am simtit un mare val de putere curgand dinspre Yogananda, care statea in picioare asupra mea. A aparut o lumina mare sclipitoare si iata si “aripile porumbelului”. Aceasta perceptie nu a disparut. Am privit direct in centrul luminii. Nu era acolo nici un “porumbel”. Mi-am dat seama ca arcurile de energie pe care le vedeam aveau forma unor aripi, curbate deasupra, cu o linie drepta sau raza dedesubt. A fost o viziune extrem de frumoasa si inspiratoare. Am avut un sentiment de pace pura si absoluta si o stare de bine care m-au umplut de extaz.

Mi-am pastrat privirea atintita asupra luminii, desi era foarte puternica si stralucitoare, si am examinat forma zonei. Nici n-am clipit cand am spus ca am vazut lumina. Yogananda m-a lasat ca sa se duca la urmatoarea persoana. Probabil ca a trecut un sfert de ora pana cand lumina a inceput sa se estompeze treptat. De fapt, timp de vreo doua sau trei zile dupa aceea, inca mai puteam vedea o scanteie de lumina cand imi inchideam ochii.

Am luat decizia sa imi fac exercitiile de Yoga cu si mai multa seriozitate si hotarare.

Descopar Raiul

Am respectat un program foarte strict, in fiecare dimineata, timp de peste un an. Progresul meu era foarte lent si adesea aveam dificultati in a-mi controla respiratia si mintea in acelasi timp.

Dupa sase luni am devenit foarte deprimat din cauza lipsei de progres. Efortul din fiecare dimineata si dezamagirea continua au inceput sa ma faca sa ma intreb daca nu cumva nu aveam inclinatiile care sa-mi permita sa am cele mai mici sperante de a ajunge la vreun rezultat. De fapt, a inceput sa ma tulbure gandul persistent ca aveam un nivel spiritual prea mic pentru a face vreun progres.

Totusi, intr-o buna dimineata, cand de-abia imi incepusem meditatia, am fost cuprins de un sentiment de pace. Mi-au aparut in minte urmatoarele cuvinte, ca si cum cineva imi vorbea in mod direct: “Esti pe marginea tivului mantiei lui Dumnezeu.” Ingrijorarea si frustrarile s-au topit si am inceput sa fac ceva progrese. Nu mai eram tulburat de indoiala ca nu eram suficient de evoluat spiritual pentru a practica Yoga. Nu eram inca suficient de aproape ca sa ating mantia insa cel putin ajunsesem la margine. Desi nu eram multumit, nu mai eram deznadajduit si chiar devenisem oarecum optimist.

La scurt timp dupa acest incident, am inceput sa vad o scanteie palida sau doua in ceea ce este numit “al treilea ochi” aflat in mijlocul fruntii. Pe masura ce saptamanile treceau, scanteia a devenit un pic mai mare si de asemenea intrucatva mai stralucitoare. Progresul nu era continuu. Parea ca are loc in valuri si ca intotdeauna exista un reflux care ma matura inapoi si care trebuia invins.

Totusi, am perseverat pana ce lumina a crescut in dimensiuni si intensitate si in cele din urma am descoperit ca avea un centru de o luminozitate considerabila si chiar ceva stralucire. Fusesem instruit sa privesc prin acest centru, numai ca in cazul meu au trecut luni inainte sa experimentez ceva de acest gen.

deva lokas

La mai bine de un an de la momentul in care pornisem practica, am inceput sa sesizez miscari trecatoare in centru, iar culorile au devenit stralucitoare si argintii. Totusi, am descoperit ca cu cat ma straduiam mai tare si incercam sa obtin viziunea cu forta vointei, cu atat imi intarziam mai mult progresul. Trebuia sa urmez reguli simple si sa invat sa-mi linistesc mintea.

In cele in urma, intr-o buna dimineata, s-a format o deschidere si m-am pomenit privind prin ea la o scena de o frumusete cum nu mi-a mai fost dat sa vad pana atunci. Culorile vibrau desi erau nuante delicate de pastel. Era intr-adevar un taram plin de minunatii si magnific dincolo puterea descriptiva a cuvintelor.

Timp de o saptamana sau doua dupa aceea, indiferent cat ma fortam, nu mai aparea nimic decat lumina. Apoi, incet, am inceput sa am putin mai mult succes, insa nimic la fel de spectaculos. Totusi, atinsesem un mare obiectiv. Aveam certitudinea ca intrevazusem o scena reala dintr-un loc pe care oamenii il numesc “Rai”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s