Autobiografia unui yoghin – Cap. 1

2013 DC = 313 Dwapara

Yogananda-Autobiografia unui yoghin

Parintii mei si copilaria

PARAMHANSA YOGANANDA 28 octombrie 1945, Encinitas, California

Trasaturile caracteristice culturii indiene au fost dintotdeauna o cautare a adevarurilor ultime si concomitent relatia discipol-guru01. Chiar calea mea m-a condus la un intelept de talie cristica a carui viata frumoasa a fost daltuita in piatra pentru vesnicie. El a fost unul din marii maestri, care sunt singura bogatie pe care o mai are India. Aparand in fiecare generatie, ei si-au protejat tara de o soarta ca cea a Babilonului sau Egiptului.

Primele mele amintiri sunt legate de trasaturile anacronice ale unei incarnari anterioare. Mi-au revenit amintiri clare despre o viata din trecutul indepartat, cea a unui yoghin02 traind in muntii inzapeziti ai Himalayei. Printr-un fel de legatura adimensionala, aceste strafulgerari ale trecutului mi-au permis si o intrezarire a viitorului.

Inca nu am uitat neputintele umilitoarele ale fragedei mele pruncii. Eram in mod neplacut constient de faptul ca nu puteam sa merg sau sa ma exprim liber. Valuri de ruga se ridicau in mine pe cand imi dadeam seama de neajutorarea mea corporala. Puternica mea viata emotionala a luat forma tacuta a cuvintelor din multe limbi. In confuzia interioara data de aceste limbi, urechea mi s-a obisnuit treptat cu silabele limbii bengali a poporului meu, limba ambientului. Cat de fermecatoare este capacitatea mintii unui bebelus! pe care adultii o considera limitata la jucarii si la propriile degetele.

Tumultul psihologic si corpul meu care nu raspundea la comenzi m-au facut sa am multe perioade de plans persistent. Imi amintesc de uimirea generala a familiei mele in fata suferintei mele. Ma cuprind insa si amintiri mai fericite: mangaierile mamei si primele mele incercari de a ganguri propozitii si de a face pasi sovaitori. Aceste triumfuri timpurii, de obicei rapid uitate, sunt totusi o baza naturala pentru cladirea increderii in sine.

Amintirile mele foarte indepartate nu sunt unice. Se stie ca multi yoghini si-au pastrat constienta de sine fara intreruperea cauzata de tranzitia dramatica dintre “viata” si “moarte”. Daca omul n-ar fi decat un corp fizic, atunci intr-adevar pierderea lui ar marca perioada finala a identitatii de sine. Insa daca profetii au rostit adevarul de-a lungul mileniilor, atunci omul are in esenta o natura imateriala. Grija persistenta a ego-ului uman nu este decat termporar asociata cu perceptia simturilor.

Desi neobisnuite, amintirile clare din perioada prunciei nu sunt chiar asa de rare. In decursul calatoriilor mele in multe tari, am ascultat marturii timpurii de pe buzele unor barbati si femei onesti.

M-am nascut in ultima decada a secolului 19 si mi-am petrecut primii opt ani la Gorakhpur. Acesta a fost locul meu de nastere din Provinciile Unite ale Indiei de nord-est. Eram opt copii: patru baieti si patru fete. Eu, Mukunda Lal Gosh03, eram al doilea fiu si al patrulea copil.

Tata si Mama erau bengalezi din casta kshatriya04. Amandoi erau binecuvantati cu o natura virtuoasa. Iubirea lor reciproca, serena si nobila, nu se exprima niciodata in mod frivol. Armonia parinteasca perfecta era centrul calm pentru tumultul ametitor al opt suflete tinere.

Tata, Bhagabati Charan Ghosh, era un om bun, serios, uneori sever. Desi il iubeam foarte mult, noi copiii mentineam totusi o anumita distanta respectuoasa fata de el. Matematician si logician remarcabil, el se ghida in special dupa propriul intelect. Insa Mama era o regina a inimilor si ne-a invatat totul numai prin intermediul iubirii. Dupa moartea ei, Tata a manifestat mai mult din blandetea lui interioara. Am observat atunci ca privirea lui se matamorfoza adesea in cea a mamei.

Am facut cunostinta de timpuriu cu scripturile si le-am prins gustul dulce-amarui prin intermediul Mamei. Povestirile din Mahabharata si Ramayana05 erau invocate cu ingeniozitate pentru a ne insufla exigentele disciplinei. Educatia si disciplina mergeau mana in mana.

In fiecare dupa amiaza, Mama ne imbraca cu grija pentru a-l intampina pe Tata cand se intorcea de la servici, ca un gest de respect fata de el. Pozitia lui era similara cu cea a unui vice-presedinte la Caile Ferate Bengal-Nagpur, una din companiile mari ale Indiei. Munca lui implica calatorii, iar familia noastra a trait in mai multe orase mari in timpul copilariei mele.

Mama era generoasa cu oamenii nevoiasi. Si Tata era inclinat spre bunatate, insa respectul sau pentru lege si ordine se intindea si asupra bugetului. Odata, Mama a cheltuit in doua saptamani mai mult decat castiga Tata intr-o luna, pentru a-i hrani pe cei saraci.

– Tot ce te rog este sa faci donatii in limite rezonabile. Pana si o admonestare blanda din partea sotului ei era ceva cumplit pentru Mama. A chemat o birja, fara sa aduca copiii in discutie la niciunul din dezacorduri.

– Adio; plec la mama. Ultimatum stravechi!

Noi am izbucnit in plansete de uluire. Din fericire a sosit unchiul nostru matern; el i-a soptit Tatei un sfat intelept, fara indoiala vechi de cand lumea. Dupa ce Tata a facut cateva remarci conciliante, Mama a anulat fericita birja. Asa s-a incheiat singura problema pe care am observat-o vreodata intre parintii mei. Insa imi amintesc o discutie pe aceasta tema.

– Te rog da-mi 10 rupii pentru o biata femeie care tocmai a venit la noi. Zambetul Mamei avea o putere a lui proprie de persuasiune.

– De ce 10 rupii? Una este destul. Tata a adaugat o justificare:

– Cand tata si bunicii mei au murit pe neasteptate, am gustat pentru prima data saracia. Nu mancam la micul dejun decat o banana mica inainte sa merg mai multe mile pana la scoala. Mai tarziu, la Universitate, eram atat de nevoias incat am apelat la ajutorul unui judecator bogat, pentru o rupie pe luna. El m-a refuzat comentand ca pana si o singura rupie era importanta.

– Cu cata amaraciune iti amintesti de faptul ca ti-a fost refuzata acea rupie! Inima Mamei a avut o logica de moment:

– Vrei ca si aceasta femeie sa isi aminteasca cu durere de refuzul tau de a-i da zece rupii de care are nevoie de urgenta?

– Ai castigat! Cu stravechiul gest al sotilor infranti, si-a deschis portofelul.

– Uite o bancnota de 10 rupii. Da-i-o cu urarile mele de bine.

Tata era inclinat sa spuna “Nu” la orice propunere noua. Atitudinea lui fata de femeia necunoscuta care a atras atat de iute compasiunea Mamei era un exemplu de prudenta obisnuita. Aversiunea fata de aprobarea instantanee – tipica mintii franceze din Occident – nu face decat sa sustina principiul “reflectiei necesare”. Mereu l-am considerat pe Tata rezonabil si chiar echilibrat in judecata lui. Daca puteam sa-mi sustin numeroasele cereri cu unu sau doua argumente bune, el invariabil imi facea telul mult ravnit mai usor de atins, indiferent ca era vorba de o calatorie de vacanta sau de o motocicleta noua.

Tata era un educator sever si strict pentru copiii lui in primii lor ani, insa atitudinea sa fata de sine insusi era cu adevarat spartana. De exemplu nu mergea niciodata la teatru insa se recrea realizand diferite practici spirituale si citind Bhagavad Gita06. Respingand orice lux, el nu purta decat o pereche veche de pantofi pana ce deveneau de nepurtat. Fiii lui isi cumparau automobile dupa ce acestea au deveni populare, insa Tata era intotdeauna multumit sa ia tramvaiul in fiecare zi spre servici. Acumularea de bani de dragul puterii era ceva strain de natura lui. Odata, dupa ce a organizat Banca Calcutta Urban, a refuzat sa profite si sa beneficieze de vreo actiune la acea banca. El nu dorise decat sa implineasca o indatorire civica in timpul sau liber.

La cativa ani dupa ce Tata se retrasese la pensie, a sosit un contabil englez pentru a examina jurnalele contabile ale Companiei de Cai Ferate Bengal-Nagpur. Investigatorul uimit a descoperit ca Tata nu isi ceruse niciodata bonusurile care i se cuveneau de multa vreme.

– A muncit cat pentru trei oameni! a spus contabilul companiei. Compania ii datoreaza 125.000 rupii (aproximativ 41.250 dolari americani) ca si comensatie retroactiva. Reprezentantii companiei i-au dat lui Tata un cec cu acea suma. El a acordat atat de putina importanta acestui lucru incat a uitat sa mentioneze ceva familiei. Mult mai tarziu a fost luat la intrebari de fratele meu cel mai mic, Bishnu, care a remarcat suma cea mare intr-un extract bancar.

– De ce sa ma extaziez de profitul material? a replicat Tata. Cel care are drept tel cumpatarea, nici nu jubileaza cand castiga, nici nu se deprima cand pierde. El stie ca omul vine pe lume fara o letcaie si pleaca fara nici o rupie.

bhagabati charan ghosh - tatal lui yogananda

TATA Bhagabati Charan Ghosh, un discipol al lui Lahiri Mahasaya

La putin timp dupa casatorie, parintii mei au devenit discipolii unui mare maestru, Lahiri Mahasaya din Benares. Aceasta legatura a intarit temperamentul natural ascetic al Tatalui meu. Mama i-a facut o confesiune remarcabila surorii mele mai mari, Roma:

– Tatal tau si cu mine traim impreuna ca sot si sotie doar o data pe an, cu scopul de a avea copii.

Tata l-a intalnit pentru prima oara pe Lahiri Mahasaya prin intermediul lui Abinash Babu07, un angajat al Cailor Ferate Bengal-Nagpur de la birourile din Gorakhpur. Abinash mi-a instruit urechile tinere cu povestiri captivante despre multi sfinti indieni. El incheia in mod invariabil aducand lauda calitatilor superioare ale gurului sau.

– Ai auzit vreodata de circumstantele extraordinare in care tatal tau a devenit discipolul lui Lahiri Mahasaya?

Era o dupa-amiaza letargica de vara, pe cand Abinash si cu mine stateam impreuna in incinta casei mele, cand mi-a pus aceasta intrebare interesanta. Am scuturat din cap zambind plin de curiozitate.

– Acum mai multi ani, inainte ca tu sa te nasti, l-am rugat pe ofiterul meu superior – tatal tau – sa-mi dea liber o saptamana de la indatoririle mele din Gorakhpur pentru a-mi vizita gurul in Benares. Tatal tau a ridiculizat planul meu.

– Ai de gand sa devii un fanatic religios? l-a intrebat el. Concentreaza-te asupra muncii tale de la birou daca vrei sa avansezi.

– Mergand trist in acea zi inapoi spre casa pe o poteca din padure, l-am intalnit pe tatal tau intr-un palanchin. Le-a spus servitorilor sa plece cu palanchinul si a inceput sa mearga langa mine. Incercand sa ma consoleze, mi-a evidentiat avantajele efortului de a dobandi succesul in lume. Insa il ascultam impasibil. Inima mea tot repeta: “Lahiri Mahasaya, nu pot trai fara sa te vad!”

Cararea ne-a condus la marginea unui camp linistit unde razele Soarelui de dupa-amiaza tarzie inca mai aureolau valurile inalte de iarba salbatica. Ne-am oprit plini de admiratie. Acolo, pe camp, la doar cativa metri de noi, a aparut deodata forma marelui meu guru!08

– Bhagabati, esti prea aspru cu angajatul tau! Vocea lui rezona in urechile noastre uluite. A disparut la fel de misterios precum aparuse. Ingenunchind am exclamat: “Lahiri Mahasaya! Lahiri Mahasaya!” Tatal tau a ramas nemiscat, cuprins de stupefactie pentru cateva momente.

– Abinash, nu numai ca iti dau invoire, dar imi iau si eu invoire ca sa merg la Benares maine. Trebuie sa-l cunosc pe acest maret Lahiri Mahasaya, care este capabil sa se materializeze la vointa pentru a-ti sustine cauza! Imi voi lua si sotia si il voi ruga pe acest maestru sa ne initieze pe calea sa spirituala. Vrei sa ne conduci la el?

– Desigur. M-am umplut de bucurie vazand raspunsul miraculos la ruga mea si intorsatura brusca si favorabila de situatie.

In seara urmatoare parintii tai si cu mine ne-am urcat in trenul spre Benares. A doua zi am luat o trasura, apoi a trebuit sa mergem pe jos pe alei inguste pana la casa retrasa a gurului meu. Intrand in mica sa camera de oaspeti, ne-am plecat in fata maestrului care statea asezat in postura lui obsnuita, a lotusului. A clipit din ochii sai patrunzatori si i-a coborat asupra tatalui tau.

– Bhagabati, este prea aspru cu angajatul tau! Cuvintele sale erau identice cu cele pe care le folosise cu doua zile inainte, pe campul de la Gorakhpur. Ma bucur ca i-ai permis ui Abinash sa ma viziteze si ca tu si sotia ta l-ati insotit.

Spre marea lor bucurie, i-a initiat pe parintii tai in practica spirituala de Kriya Yoga09. Tatal tau si cu mine, ca frati discipoli, am devenit prieteni apropiati din ziua memorabila a viziunii. Lahiri Mahasaya s-a interesat indeaproape de nasterea ta. Cu siguranta ca viata ta va fi legata de a lui: binecuvantarea maestrului nu da niciodata gres.

Lahiri Mahasaya a parasit aceasta lume la scurt timp dupa nasterea mea. Fotografia lui, intr-o rama bogat impodobita, ne-a binecuvantat mereu altarul familiei din diferitele orase unde Tata a fost transferat cu serviciul. Multe dimineti si seri ne-au gasit pe Mama si pe mine meditand in fata unui altar improvizat, oferind flori stropite cu parfum de santal. Am venerat cu tamaie si smirna precum si cu toata devotiunea noastra divinitatea care se revelase complet in Lahiri Mahasaya.

Fotografia lui a avut o influenta fara egal asupra vietii mele. Pe masura ce cresteam, gandul la maestru a devenit tot mai puternic. Adesea vedeam in meditatii imaginea lui fotografica iesind din mica sa rama, luand viata si asezandu-se in fata mea. Cand incercam sa ating picioarele corpului sau stralucitor, el se schimba si redevenea una cu fotografia. Pe masura ce copilaria s-a transformat in adolescenta, am descoperit ca Lahiri Mahasaya s-a transformat in mintea mea dintr-o mica imagine, prizoniera intr-o rama, intr-o prezenta vie, iluminatoare. Ma rugam lui adesea in momentele de cumpana sau confuzie, si gaseam in mine ghidarea lui mangaietoare. La inceput eram trist pentru ca nu mai traia in planul fizic. Pe masura ce am inceput sa descopar omniprezenta lui secreta, am incetat sa ma mai lamentez. El scrisese adesea acelor discipoli ai sai care erau exagerat de dornici sa-l vada: “De ce sa veniti sa-mi vedeti oasele si carnea cand eu sunt mereu prezent in kutastha voastra (ochiul spiritual)?”

Pe la varsta de opt ani am fost binecuvantat cu o vindecare minunata prin intermediul fotografiei lui Lahiri Mahasaya. Aceasta experienta mi-a intensificat iubirea. Pe cand eram la mosia familiei din Ichapur, Bengal, am cazut la pat de holera. Starea mea era disperata; doctorii nu puteau face nimic. Stand la capataiul meu, mama imi facea frenetic semne sa privesc fotografia lui Lahiri Mahasaya de pe perete, deasupra capului meu.

– Pleaca-te mental in fata lui! Stia ca eram prea slabit chiar si ca sa-mi ridic mainile impreunate intr-un salut. Daca ii arati cu adevarat devotiunea ta si ingenunchiezi inlauntrul tau in fata lui, viata iti va fi crutata!

Am privit spre fotografia lui si am vazut acolo o lumina orbitoare care mi-a inundat corpul si intreaga camera. Starea mea de greata si alte simptome incontrolabile au disparut; eram sanatos. Imediat m-am simtit suficient de in putere sa ma asez pe-o parte si sa ating picioarele mamei ca semn de apreciere pentru imensa ei credinta in gurul sau. Mama tot atingea cu capul micuta poza.

– O, Maestru Omniprezent, iti multumesc ca lumina ta mi-a vindecat fiul!

Mi-am dat seama ca si ea vazuse revarsarea de lumina stralucitoare datorita careia imi revenisem instantaneu dintr-o boala de obicei fatala.

Acea fotografie este una din posesiunile mele cele mai de pret. Daruita tatei de insusi Lahiri Mahasaya, ea poarta o vibratie sfanta. Poza are o origine miraculoasa. Am auzit povestea de la fratele spiritual al tatei, Kali Kumar Roy.

Se pare ca maestrul avea o aversiune fata de a fi fotografiat. In ciuda protestului sau, odata a fost facuta o fotografie de grup cu el si o mana de discipoli, printre care si Kali Kumar Roy. Fotograful a fost uluit sa descopere ca placa care continea imaginile clare ale tuturor discipolilor, nu avea nimic altceva in centru decat un spatiu gol, acolo unde se astepta in mod logic sa fie conturul lui Lahiri Mahasaya. Fenomenul a facut mare valva.

Un discipol oarecare, fotograf expert, Ganga Dhar Babu, s-a laudat ca lui n-o sa-i scape imaginea fugara. A doua zi dimineata, in timp ce gurul statea in postura lotusului pe o banca de lemn avand un paravan in spatele sau, Ganga Dhar Babu a sosit cu echipamentul. Luandu-si toate masurile necesare succesului, a expus cu lacomie doisprezece placi. El a descoperit curand ca pe fiecare se intiparise imaginea bancii de lemn si a paravanului, insa forma maestrului lipsea din nou.

Cu lacrimi in ochi si mandria spulberata, Ganga Dhar Babu s-a dus la gurul sau. Au trecut multe ore pana ce Lahiri Mahasaya a rupt tacerea cu un comentariu plin de semnificatie:

– Eu sunt Spirit. Poate aparatul tau sa oglindeasca Invizibilul omniprezent?

– Vad prea bine ca nu poate! Dar, Sfintia Ta, eu imi doresc cu ardoare o imagine a templului corpului in care pare, pentru viziunea mea ingusta, ca Spiritul si-a gasit salas intru totul.

– Atunci vino maine dimineata. Voi poza pentru tine.

Din nou fotograful si-a focalizat aparatul. De data aceasta, figura sacra, neinvaluita in imperceptibilul mister, era ferm intiparita pe placa. Maestrul nu a mai pozat niciodata pentru alta fotografie; cel putin, eu nu am mai vazut nici una.

Fotografia este reprodusa in aceasta carte. Trasaturile frumoase ale lui Lahiri Mahasaya, apartinand unei caste universale, cu greu lasa sa se vada carei rase ii apartinea. Bucuria lui intensa data de comuniunea cu Dumnezeu este de-abia revelata printr-un zambet usor enigmatic. Ochii lui, pe jumatate deschisi pentru a indica o atentie neinsemnata acordata lumii exterioare, sunt si pe jumatate inchisi. Ignorand in intregime atractiile sarmane ale pamantului, el era in permanenta complet treaz fata de problemele spirituale ale cautatorilor care se apropiau pentru a primi gratia sa.

La scurt timp dupa vindecarea mea datorita puterii fotografiei gurului, am avut o viziune spirituala marcanta. Pe cand stateam pe patul meu intr-o dimineata, am intrat intr-o stare de reverie profunda.

Ce se afla dincolo de intunericul ochilor inchisi?” Acest gand scrutator mi-a venit in minte cu putere. Deodata, in fata privirii mele interioare, s-a manifestat o explozie imensa de lumina. Forme divine de sfinti, asezati in postura de meditatie in pesterile din munti, formau un fel de imagini miniaturale de cinema pe marele ecran al stralucirii din fruntea mea.

– Cine sunteti voi? am spus cu voce tare.

– Suntem yoghinii din Himalaya. Raspunsul celest este dificil de descris; inima imi tresalta de bucurie.

– Ah, imi doresc sa merg in Himalaya si sa fiu ca voi! Viziunea a disparut, insa razele argintii s-au expansionat in cercuri tot mai largi pana in infinit.

– Ce este aceasta stralucire miraculoasa?

– Sunt Iswara10. Sunt Lumina. Vocea era asemenea norilor frematatori.

– Vreau sa fiu una cu Tine!

Din topirea lenta a extazului meu divin, am pastrat pentru totdeauna darul de a fi inspirat sa-L caut pe Dumnezeu. “El este etern, bucurie vesnic vie!” Aceasta amintire a dainuit mult timp dupa acea zi de extaz.

Este de remarcat inca o amintire timpurie; una care se remarca la propriu, pentru ca inca mai port cicatricea pana in ziua de azi. Sora mea mai mare, Uma, si cu mine stateam dimineata devreme sub un copac de neem de pe mosia noastra din Gorakhpur. Ma ajuta cu un abecedar bengalez atunci cand reuseam sa-mi dezlipesc privirea de la papagalii din apropiere care mancau un fruct copt de neem. Uma se plangea de un furuncul mare de pe picior si a adus un borcan cu unguent. M-am uns cu putina alifie pe antebrat.

– De ce folosesti unguentul pentru un brat sanatos?

– Ei, soro, simt ca o sa am un furuncul maine. Iti testez unguentul pe locul unde o sa apara furunculul.

– Mincinos mic de esti!

– Surioara, nu-mi spune ca sunt mincinos pana ce nu vezi ce se intampla maine dimineata. Eram plin de indignare.

Uma nu era impresionata si a repetat tachinarea de trei ori. In vocea mea a rasunat o hotarare de neclintit in timp ce i-am raspuns apasat.

– Prin puterea vointei din mine, afirm ca maine voi avea un furuncul destul de mare exact in acest loc de pe brat; iar furunculul tau se va face de doua ori mai mare decat este acum!

Dimineata m-a gasit cu un furuncul zdravan in locul indicat; dimensiunile furunculului Umei se dublase. Tipand, sora mea a fugit in graba la mama.

– Mukunda a devenit necromant!

Cu o mina grava, mama m-a instruit sa nu mai folosesc niciodata puterea cuvintelor pentru a face rau. N-am uitat niciodata sfatul ei si l-am urmat mereu.

Furunculul meu a primit tratament chirurgical. Am ramas pana in ziua de azi cu o cicatrice vizibila, lasata de incizia doctorului. Am pe antebratul meu drept o amintire permanenta despre puterea unui simplu cuvant rostit de om.

Acele propozitii simple si aparent nevinovate rostite catre Uma cu concentrare profunda avusesera suficienta forta ascunsa ca sa explodeze asemenea bombelor si sa produca efecte clare insa daunatoare. Mai tarziu am inteles ca puterea vibratorie exploziva a cuvintelor ar putea fi directionata in mod intelept pentru a ne elibera de dificultati, actionand astfel fara sa lase cicatrici sau loc de reprosuri.11

Familia noastra s-a mutat la Lahore, in Punjab. Acolo am dobandit o fotografie a Mamei Divine sub forma Zeitei Kali12. Ea sfintea un mic altar simplu de pe terasa casei noastre. Am fost cuprins de o convingere absoluta ca imi vor fi implinite orice rugaciuni as rosti in acel loc sacru. Stand acolo intr-o zi cu Uma, priveam cum doua zmee zburau pe deasupra acoperisurilor cladirilor de pe partea cealalta a aleii foarte inguste.

– De ce esti asa de tacut? m-a inghiontit Uma in joaca.

– Ma gandesc la cat de minunat este ca mama Divina imi da tot ce cer.

– Atunci inseamna ca iti va da si acele doua zmee! Sora mea radea ironic.

– De ce nu? Am inceput sa ma rog in tacere ca sa le obtin.

In India exista o intrecere cu zmee ale caror cozi sunt acoperite cu clei si sticla pisata. Fiecare jucator incearca sa taie sfoara oponentului. Un zmeu eliberat pluteste pe deasupra acoperisurilor; este foarte amuzant sa incerci sa il prinzi. Intrucat Uma si cu mine eram pe veranda, parea imposibil ca vreun zmeu eliberat sa ajunga in mainile noastre; in mod normal, sfoara lui ar atarna pe deasupra acoperisurilor.

Jucatorii de peste drum si-au inceput concursul. O sfoara a fost taiata; imediat, zmeul a plutit in directia mea. A ramas stationar pentru un moment, datorita unei schimbari bruste a vantului, suficient cat zmeul sa-si prinda coada intr-un cactus de pe acoperisul casei vecine. Se crease o bucla perfecta ca eu sa-l apuc. I-am inmanat premiul Umei.

– A fost doar o coincidenta extraordinara si nu raspunsul la rugaciunea ta. Daca mai vine un zmeu la tine, atunci te voi crede. Ochii negri ai surorii mele transmiteau mai multa uluire decat cuvintele ei.

Mi-am continuat rugaciunile cu o intensitate crescuta. O smucitura puternica a celuilalt jucator a avut ca rezultat pierderea imediata a zmeului sau. Acesta s-a indreptat catre mine, dansand in bataia vantului. Cactusul, asistentul meu de nadejde, a prins din nou coada zmeului in bucla necesara asa incat sa-l pot apuca. I-am inmanat al doilea trofeu Umei.

– Intr-adevar, Mama Divina te asculta! Asta e mult prea ciudat pentru mine! Sora mea a luat-o la goana ca o caprioara speriata.

01 Invatator spiritual; din radacina sanscrita gur, a ridica, a inalta.

02 Un practicant de yoga, “uniune”, stiinta antica indiana de meditatie asupra lui Dumnezeu.

03 Numele meu a fost schimbat in Yogananda cand am intrat in ordinul monastic stravechi de Swami, in 1914. Gurul meu mi-a conferit titlul religios de Paramhansa in 1935 (vezi capitolele 24 si 42).

04 Traditional, a doua casta, cea de razboinici si conducatori.

05 Aceste epopei antice sunt tezaurul istoriei, mitologiei si filozofiei Indiei. Volumul Ramayana si Mahabharata al editiei Everyman’s Library, este o prescurtare in limba engleza, realizata de Romesh Dutt (New York: E. P. Dutton).

06 Acest nobil poem sanscrit, care face parte din epopeea Mahabharatei, este Biblia hindusa. Traducerea cea mai poetica in limba engleza este cea a lui Edwin Arnold, The Song Celestial (Philadelphia: David McKay, 75 cents). Una din traducerile cele mai bune cu comentarii detaliate este Message of the Gita de Sri Aurobindo (Jupiter Press, 16 Semudoss St., Madras, India, $3.50).

07 Babu (domn) este pozitionat la finalul numelor in limba bengali.

08 Puterile fenomenale pe care le au marii maestri sunt explicate in capitolul 30, Legea Miracolelor.

09 O tehnica yoghina prin care tumultul senzorial este linistit, permitand omului sa dobandeasca o identificare tot mai mare cu constiinta cosmica. (Vezi capitolul 26.)

10 Un nume sanscrit pentru Dumnezeu in aspectul de Stapan al Universului; provine din radacina Is, a conduce. In scripturile hinduse exista 108 nume ale lui Dumnezeu, fiecare purtand o conotatie diferita plina de semnificatie filozofica.

11 Puterea infinita a sunetului deriva din Cuvantul Creator, Aum, puterea vibratorie cosmica din spatele tuturor energiilor atomice. Orice cuvant rostit cu intentie clara si concentrare profunda are o putere de materializare. S-a descoperit ca repetarea cu voce tare sau in tacere a cuvintelor inspiratoare sunt eficiente in Coueism si sisteme similare de psihoterapie; secretul consta in ridicarea frecventei de vibratie a mintii. Poetul Tennyson ne-a lasat in Memoriile sale o relatare despre stratagema sa de repetare pentru trecerea dincolo de mintea constienta in supraconstient:

Am avut in mod frecvent un fel de transa in stare de trezie – in lipsa unei denumiri mai bune -, chiar din copilarie, cand eram complet singur,” scria Tennyson. “Aceasta aparea cand imi repetam propriului meu nume in tacere, pana ce dintr-odata, ca printr-o intensificare a constiintei individualitatii, individualitatea insasi parea ca se dizolva si dispare intr-o fiinta nemarginita, si aceasta nu era o stare confuza ci una de cea mai mare claritate, cat se poate de sigura, complet imposibil de transmis in cuvinte – unde moartea era o imposibilitate aproape hilara – pierderea personalitatii (ca sa zic asa) care nu parea a fi o extinctie ci singura viata adevarata.” El a mai scris: “Nu este vreun extaz confuz, ci o stare de minune transcendenta, asociata cu o claritate absoluta a mintii.”

12 Kali este un simbol al lui Dumnezeu sub aspectul eternei Mame Natura.

continuare Cap. 2- Moartea Mamei si amuleta mistica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s