Autobiografia unui yoghin – Cap. 2

2013 DC = 313 Dwapara

Yogananda-Autobiografia unui yoghin

de Paramhansa Yogananda

continuare de la Cap.1 – Parintii mei si copilaria

Moartea Mamei si amuleta mistica

Cea mai mare dorinta a mamei a fost casatoria fratelui meu mai mare. “Ah, cand voi privi chipul sotiei lui Ananta, voi gasi paradisul pe acest Pamant!” Am auzit-o frecvent pe Mama exprimand prin aceste cuvinte credinta ei puternica, tipic indiana, in continuitatea familiei.

Aveam cam unsprezece ani cand Ananta s-a logodit. Mama era la Calcutta, supraveghind cu bucurie pregatirile de nunta. Numai Tata si cu mine ramaseseram acasa in Bareilly, in nordul Indiei, unde Tata fusese transferat dupa doi ani petrecuti in Lahore.

Eu fusesem martor inainte la splendoarea riturilor nuptiale pentru cele doua surori mai mari ale mele, Roma si Uma; insa pentru Ananta, fiind fiul cel mai mare, planurile erau cu adevarat elaborate. Mama intampina numeroase rude care ajungeau zilnic la Calcutta din locuri indepartate. Ea i-a cazat confortabil intr-o casa mare, nou cumparata, de la numarul 50 al strazii Amherst. Totul era pregatit – delicatesurile pentru petrecere, tronul viu impodobit pe care Fratele urma sa fie purtat la casa viitoarei mirese, sirurile de lumini colorate, enormii elefanti si camile din carton, orchestrele: cea engleza, cea scotiana si cea indiana, animatori profesionisti, preotii pentru ritualurile antice.

Tata si cu mine, pregatiti de sarbatoare, planificam sa ne alaturam familiei la timp pentru ceremonie. Insa cu putin timp inainte de marea zi, am avut o viziune de rau augur.

Era miezul noptii in Bareilly. Pe cand dormeam langa Tata pe veranda bungaloului nostru, am fost trezit de o fluturare neobisnuita a plasei de tantari de deasupra patului. Perdelele delicate s-au dat deoparte si am vazut silueta iubita a mamei mele.

– Trezeste-l pe tatal tau! Vocea ei era doar o soapta. Luati primul tren, la ora patru dimineata. Grabiti-va spre Calcutta daca vreti sa ma mai vedeti! Silueta fantomatica a disparut.

– Tata, Tata! Mama e pe moarte! Panica din tonul meu l-a trezit imediat. I-am spus printre suspine vestile fatale.

– Nu lua in seama halucinatia asta. Asa cum facea de obicei intr-o situatie noua, Tata a negat – asa ii era felul. Mama ta are o sanatate excelenta. Daca cumva primim vreo veste proasta, o sa plecam maine.

– Nu o sa-ti ierti niciodata faptul ca nu am plecat acum! Si suferinta m-a facut sa adaug cu amaraciune: Si nici eu nu te voi ierta vreodata!

Dimineata trista a venit cu cuvinte explicite: “Mama grav bolnava; casatoria amanata; veniti imediat.”

Tata si cu mine am plecat in graba. Unul din unchii mei ne-a intampinat pe drum, la un punct de transfer. Un tren se indrepta spre noi ca un tunet, apropiindu-se tot mai mult vazand cu ochii. Din tumultul meu interior, s-a ridicat o hotarare brusca de a ma arunca pe sinele de cale ferata. Ma simteam deja lipsit de mama si nu puteam suporta o lume brusc golita de sens. Imi iubeam Mama ca pe cel mai drag prieten din lume. Ochii ei negri mangaietori fusesera refugiul meu cel mai sigur fata de tragediile marunte ale copilariei.

– Mai traieste? m-am oprit eu pentru o ultima intrebare pusa unchiului meu.

– Sigur ca traieste! Mi-a citit imediat disperarea de pe chip. Insa eu nu prea l-am crezut.

Cand am ajuns la casa noastra din Calcutta, n-am facut decat sa ma confrunt cu misterul izbitor al mortii. M-am prabusit intr-o stare aproape fara viata. Au trecut ani pana sa-mi patrunda in inima vreo umbra de reconciliere. Luand cu asalt chiar portile cerurilor, plansetele mele au chemat-o in cele din urma pe Mama Divina. Cuvintele Ei au adus vindecarea indelung asteptata ranilor mele deschise:

Eu sunt cea care a vegheat asupra ta, viata dupa viata, sub forma tandretii multor mame! Afla in privirea Mea cei doi ochi negri, frumosii ochi pierduti, pe care tu ii cauti!”

Tata si cu mine ne-am intors la Bareilly curand dupa ritualurile de crematie ale celei prea-iubite. In fiecare dimineata devreme faceam un pelerinaj memorial induiosator la un copac mare de sheoli care umbrea pajistea neteda, verde-aurie, din fata bungaloului nostru. In momente poetice ma gandeam ca florile albe de sheoli se asterneau pline de devotiune deasupra altarului de iarba. Amestecand lacrimile cu roua, observam adesea o lumina neobisnuita, ca din alta lume, care emana din aureola rasaritului. Accese intense de dor de Dumnezeu ma luau cu asalt. Ma simteam puternic atras de Muntii Himalaya.

Unul din verii mei, proaspat intors dupa o perioada de calatorii in inaltimile sfinte, ne-a vizitat la Bareilly. Ascultam cu nesat povestirile lui despre salasul yoghinilor si swamisilor01 din muntii inalti.

– Sa fugim in Himalaya. Sugestia mea facuta intr-o zi lui Dwarka Prasad, tanarul fiu al proprietarului nostru din Bareilly, a cazut in urechi insensibile. El a destainuit planul meu fratelui meu mai mare, care tocmai sosise ca sa-l vada pe Tata. In loc sa rada calm de acest plan nerealist al unui baietel, Ananta s-a pornit sa ma ridiculizeze.

– Unde-ti este roba portocalie? Nu poti fi un Swami fara ea!

Insa eu eram in mod inexplicabil entuziasmat de cuvintele lui. Ele imi aduceau o imagine clara a mea ca si calugar colindand prin India. Probabil ca mi-au trezit amintiri dintr-o viata anterioara; oricum, am inceput sa vad cu ce naturalete purtam vesmantul acelui ordin monastic fondat in vremurile de demult.

Stand intr-o dimineata la taclale cu Dwarka, am simtit o iubire de Dumnezeu coborand cu o forta de avalansa. Tovarasul meu era doar partial atent la elocventa care a urmat, insa eu eram in intregime concentrat asupra a ceea ce auzeam in interiorul meu.

In dupa-amiaza aceea, am fugit catre Naini Tal de la poalele muntilor Himalaya. Ananta m-a urmarit cu tenacitate; din pacate, am fost fortat sa ma intorc la Bareilly. Singurul pelerinaj care imi era permis era cel obisnuit pana la copacul de sheoli. Inima mea plangea dupa cele doua Mame pierdute, cea umana si cea divina.

Ruptura lasata in tesatura familiei de moartea Mamei era ireparabila. Tata nu s-a mai recasatorit niciodata in decursul celor aproape patruzeci de ani cat i-au mai ramas de trait. Asumandu-si rolul dificil de Tata-Mama pentru mica sa turma, a devenit simtitor mai tandru, mai abordabil. Cu calm si intelepciune, el a rezolvat diferitele probleme ale familiei. Dupa orele de program la birou, se retragea ca un ermit in celula camerei sale, practicand Kriya Yoga intr-o dulce serenitate. Mult dupa moartea Mamei, am incercat sa angajez o sora medicala englezoaica ca sa aiba grija de maruntisurile care ar fi facut viata parintelui meu mai confortabila. Insa Tata a scuturat din cap.

Mama - un discipol al lui Lahiri Mahasaya

Mama mea – O discipola a lui Lahiri Mahasaya

– Serviciile facute mie s-au incheiat odata cu mama ta. Ochii lui priveau in departare plini de devotiune pe viata. Nu voi accepta ingrijirile nici unei alte femei.

La paisprezece luni dupa moartea Mamei, am aflat ca imi lasase un mesaj important. Ananta era prezent la capataiul ei in momentul mortii si ii notase cuvintele. Desi ea ceruse ca dezvaluirea sa-mi fie facuta intr-un an, fratele meu a tras de timp. El urma sa plece curand din Bareilly spre Calcutta, pentru a se casatori cu fata pe care Mama i-o alesese02. Intr-o seara m-a chemat langa el.

– Mukunda, am ezitat sa-ti dau vesti ciudate. Tonul lui Ananta avea o nota de resemnare. M-am temut sa nu-ti aprind dorinta de a pleca de acasa. Insa tu oricum esti plin de fervoare divina. Cand te-am prins de curand din drumul tau spre Muntii Himalaya, am ajuns la o hotarare clara. Nu trebuie sa mai aman implinirea promisiunii mele solemne. Fratele meu mi-a inmanat o cutiuta mica si a transmis mesajul Mamei.

Fie ca aceste cuvinte sa fie binecuvantarea mea finala, iubitul meu fiu Mukunda!” spusese Mama. “A sosit ceasul cand trebuie sa relatez cateva evenimente exceptionale care au urmat nasterii tale. Ti-am aflat pentru prima oara calea destinului atunci cand nu erai decat un prunc in bratele mele. Atunci te-am purtat la casa gurului meu din Benares. Aproape ascunsa in spatele unei multimi de discipoli, de-abia puteam sa-l vad pe Lahiri Mahasaya stand in meditatie profunda.

In timp ce te mangaiam, ma rugam ca marele guru sa ne observe si sa ne acorde binecuvantarea. Pe masura ce cererea mea devotionala tacuta a crescut in intensitate, el si-a deschis ochii si mi-a facut semn sa ma apropii. Ceilalti mi-au deschis calea; m-am plecat la picioarele sacre. Maestrul meu te-a luat in poala, punandu-si mana pe fruntea ta ca sa-ti ofere botezul spiritual.

– Micuta mama, fiul tau va fi un yoghin. Asemenea unui motor spiritual, el va purta multe suflete spre imparatia lui Dumnezeu.

Inima mi-a tresarit de bucurie sa-mi vad ruga secreta onorata de gurul omniscient. Cu putin timp inainte de nasterea ta, el imi spusese ca vei urma calea lui.

Mai tarziu, fiule, viziunea pe care ai avut-o cu Lumina cea Mare, mi-a fost facuta cunoscuta si mie si surorii tale Roma, fiindca din camera alaturata te-am observat stand nemiscat pe pat. Micuta ta fata era iluminata; vocea ta suna plina de o hotarare de fier in timp ce spuneai ca vrei sa mergi in Muntii Himalaya in cautarea Divinului.

Prin acestea, dragul meu fiu, am aflat ca drumul tau este departe de ambitiile lumesti. Evenimentul cel mai important din viata mea mi-a adus si mai multa confirmare – un eveniment care ma indeamna sa-ti las acest mesaj pe patul de moarte.

A fost o intrevedere cu un intelept din Punjab. In timp ce familia noastra traia la Lahore, intr-o dimineata un servitor a intrat precipitat in camera mea.

– Stapana, este aici un sadhu03 ciudat. Insista sa “o vada pe mama lui Mukunda”.

Aceste cuvinte simple au atins o coarda adanca in mine; m-am dus imediat sa-l intampin pe vizitator. Plecandu-ma la picioarele lui, am simtit ca in fata mea statea un adevarat om al lui Dumnezeu.

– Mama, mi-a spus, marii maestri doresc ca tu sa stii ca sederea ta pe acest Pamant nu va fi una lunga. Urmatoarea ta boala se va dovedi a fi si ultima04. A urmat o tacere, in decursul careia nu am simtit panica ci doar o vibratie de mare pace. In cele din urma mi s-a adresat din nou:

– Esti destinata sa fii pastratoarea unei anumite amulete de argint. Nu ti-o voi da astazi; pentru a dovedi adevarul cuvintelor mele, talismanul se va materializa in manile tale maine in timp ce meditezi. Pe patul tau de moarte trebuie sa il instruiesti pe fiul tau cel mai mare, Ananta, sa pastreze amuleta timp de un an si apoi sa i-o dea celui de-al doilea fiu al tau. Mukunda va intelege semnificatia talismanului de la cei mareti. Ar trebui sa o primeasca cam cand este gata sa renunte la toate sperantele lumesti si sa-si inceapa foarte importanta cautare a lui Dumnezeu. Dupa ce va fi pastrat amuleta pentru cativa ani, si dupa ce ea isi va fi atins scopul, va disparea. Chiar daca ar fi pastrata in locul cel mai secret, ea se va intoarce de unde a venit.

I-am adus ofrande05 sfantului si m-am plecat in fata lui cu mare veneratie. Fara sa ia ofranda, a plecat cu o binecuvantare. Seara urmatoare, in timp ce stateam cu mainile impreunate in meditatie, intre palmele mele s-a materializat o amuleta din argint, intocmai cum imi promisese sadhu. S-a facut simtita printr-o atingere rece, fina. Am pastrat-o cu grija mai mult de doi ani, iar acum o las in pastrarea lui Ananta. Nu ma plange, pentru ca voi fi intampinata de marele meu guru in bratele Infinitului. Ramai cu bine, copilul meu; Mama Cosmica te va proteja.”

O explozie iluminatoare m-a umplut cand am intrat in posesia amuletei; mi s-au trezit multe amintiri adormite. Talismanul, rotund si de un farmec antic, era acoperit cu caractere sanscrite. Am inteles ca provenea de la invatatori din vietile trecute, care imi ghidau invizibili pasii. Ea mai avea o semnificatie, intr-adevar; insa nimeni nu reveleaza complet inima unei amulete.

Felul in care talismanul a disparut in mijlocul unor circumstante profund nefericite ale vietii mele; si felul in care pierderea ei a fost un vestitor al dobandirii unui guru in viata mea, nu pot fi descrise in acest capitol.

Insa baietelul zadarnicit in incercarile lui de a ajunge in Muntii Himalaya, a calatorit zilnic in departari pe aripile amuletei lui.

01Sensul radacinii sanscrite din swami este “cel care este una cu Sinele sau (Swa)”. Acordat unui membru al ordinului indian de calugari, titlul are conotatia respectuoasa de “prelat”.

02Obiceiul indian conform caruia parintii aleg partenerul de viata al copilului lor a rezistat atacurilor dure ale timpului. Procentajul casatoriilor fericite in India este mare.

03Un ermit; cel care urmeaza o sadhana sau cale de disciplina spirituala.

04Cand am descoperit prin aceste cuvinte ca Mama avusese cunostinta in secret de viata ei scurta, am inteles pentru prima data de ce fusese atat de insistenta sa grabeasca planurile de casatorie pentru Ananta. Desi a murit inainte de casatorie, dorinta ei materna naturala fusese sa fie martora la rituri.

05Un gest obisnuit de respect fata de sadhusi.

continuare Cap.3 – Sfantul cu doua corpuri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s