Autobiografia unui yoghin – Cap. 4

2013 DC = 313 Dwapara

Yogananda-Autobiografia unui yoghin

de Paramhansa Yogananda

continuare de la Cap.3 – Sfantul cu doua corpuri

Fuga mea zadarnicita spre Himalaya

Pleaca din sala de clasa sub un pretext oarecare si ia o birja. Opreste-te pe alee, acolo unde nu te poate vedea nimeni de la mine din casa.”

Acestea erau instructiunile mele finale pentru Amar Mitter, un prieten de liceu care planuia sa ma insoteasca in Himalaya. Aleseseram ziua urmatoare pentru fuga noastra. Era necesar sa fim precauti, intrucat Ananta era foarte vigilent. Era hotarat sa-mi zadarniceasca planurile de evadare la care banuia ca imi statea in principal mintea. Amuleta, asemenea unui ferment spiritual, lucra tacuta inlauntrul meu. Speram ca printre zapezile himalayene, sa-l gasesc pe maestrul al carui chip imi aparea adesea in viziuni.

Familia traia acum in Calcutta, unde Tata fusese transferat permanent. Respectand obiceiul indian patriarhal, Ananta isi adusese mireasa sa locuiasca la noi in casa, aflata acum la numarul 4 al strazii Gurpar. Acolo, intr-o micuta camera din pod, faceam zilnic meditatii si imi pregateam mintea pentru cautarea spirituala.

Dimineata memorabila a sosit cu o ploaie de rau augur. Auzind rotile de la trasura lui Amar pe strada, am impachetat in graba o patura, o pereche de sandale, fotografia lui Lahiri Mahasaya, un exemplar din Bhagavad Gita, un rozariu de rugaciune si doua bucati de panza pentru infasurat in jurul coapselor. Am aruncat aceasta boccea de la fereastra mea de la etajul trei. Am fugit pe scari si am trecut pe langa unchiul meu care cumpara peste in usa casei.

– Ce-i cu graba asta? Privirea lui ma cerceta suspicioasa.

I-am intors un zambet evaziv si m-am indreptat spre alee. Luandu-mi bocceaua, m-am alaturat lui Amar cu o precautie conspirativa. Am mers spre Chadni Chowk, un centru de cumparaturi. Timp de luni de zile economisiseram banii pentru gustarea de la scoala ca sa ne cumparam haine englezesti. Stiind ca fratele meu in desteptaciunea lui putea sa joace cu usurinta rolul unui detectiv, ne-am gandit sa fim mai destepti ca el purtand haine europene.

In drumul spre gara, ne-am oprit sa-l luam si pe varul meu, Jotin Ghosh, caruia ii spuneam Jatinda. Era un proaspat convertit, dorindu-si cu nesat un guru in Muntii Himalaya. Si-a pus costumul cel nou pe care-l aveam pregatit. Eram bine camuflati, speram noi! O inflacarare puternica pusese stapanire pe inimile noastre.

– Nu mai avem nevoie acum decat de pantofi de panza. Mi-am condus companionii la un magazin care prezenta incaltaminte cu talpa de cauciuc. “Articolele din piele, care se obtin numai prin omorarea animalelor, trebuie sa fie absente in aceasta calatorie sacra.” M-am oprit pe strada ca sa indepartez coperta de piele a Bhagavad Gitei mele si curelele de piele de la sola topee (palaria) mea englezeasca.

La gara am cumparat bilete pentru Burdwan, unde planuiam sa schimbam trenul spre Hardwar, de la poalele Himalayei. De indata ce trenul, ca si noi insine, a pornit-o, am dat glas catorva din magnificele mele asteptari.

– Imaginati-va! am izbucnit eu. Vom fi initiati de maestri si vom experimenta transa constiintei cosmice. Corpul nostru va fi incarcat cu un asemenea magnetism incat animalele salbatice din Himalaya se vor apropia de noi imblanzite. Tigrii nu vor fi decat pisicute de casa docile asteptand mangaierile noastre!

Aceasta remarca – descriind o perspectiva pe care eu o consideram incitanta, atat metaforic cat si literal – a adus un zambet entuziast pe fata lui Amar. Insa Jatinda si-a ferit privirea, uitandu-se pe geam la peisajul galopant.

– Sa impartim banii la trei. Jatinda a intrerupt o tacere indelungata cu aceasta sugestie. Fiecare ar trebui sa-si cumpere singur bilet la Burdwan. Asa, nimeni din gara n-o sa-si dea seama ca fugim impreuna.

Am fost de acord fara sa suspectez nimic. La asfintit, trenul nostru s-a oprit la Burdwan. Jatinda a intrat in biroul de bilete; Amar si cu mine stateam pe peron. Am asteptat cincisprezece minute, apoi am inceput sa intrebam in stanga si-n dreapta fara nici un rezultat. Cautand in toate directiile, l-am strigat pe Jatinda pe nume cu intensitatea data de sperietura. Insa el disparuse in intunericul necunoscut care imprejmuia micuta gara.

Eram total panicat, si o amorteala ciudata ma cuprinsese din cauza socului. Cum a putut Dumnezeu permite ca lucrurile sa ia o turnura atat de deprimanta? Prilejul romantic al primei mele fugi atent planuite in cautarea Lui era stricat in mod brutal.

– Amar, trebuie sa ne intoarcem acasa. Plangeam ca un copil. Plecarea cruda a lui Jatinda este un semn rau. Aceasta calatorie este sortita esecului.

– Asta este iubirea ta fata de Domnul? Nu esti in stare sa suporti micul test al unui companion tradator?

Datorita sugestiei lui Amar ca acesta ar fi fost un test divin, inima mi s-a linistit. Ne-am intremat cu dulciurile faimoase din Burdwan: sitabhog (hrana pentru zeita) si motichur (pepite din perle dulci). Dupa cateva ore ne-am urcat in trenul spre Hardwar, via Bareilly. Schimband trenul la Moghul Serai, am discutat un subiect de o importanta vitala in timp ce asteptam pe peron.

– Amar, s-ar putea ca in curand sa fim chestionati in detaliu de ofiterii de la caile ferate. Nu subestimez istetimea fratelui meu! Indiferent de rezultat, nu voi rosti un neadevar.

– Tot ce te rog, Mukunda, este sa ramai linistit. Nu rade si nu ranji in timp ce eu vorbesc.

In acel moment, m-a acostat un agent european de la caile ferate. El flutura o telegrama a carei importanta am sesizat-o imediat.

– Nu cumva fugiti de acasa de suparare?

– Nu! Eram bucuros ca felul in care folosise cuvintele imi permitea sa dau un raspuns emfatic. Eu stiam ca nu supararea era cauza comportamentului meu excentric, ci “acea melancolie divina”.

Apoi functionarul s-a intors spre Amar. Duelul mintilor care a urmat imi permitea cu greu sa-mi pastrez gravitatea stoica asa cum fusesem sfatuit.

– Unde este al treilea baiat? Omul a infuzat in voce un ton puternic de autoritate. Haideti; spuneti adevarul!

– Domnule, observ ca purtati ochelari. Nu puteti vedea ca nu suntem decat doi? Amar a zambit obraznic. Nu sunt un magician; nu pot sa fac sa apara ca prin farmec un al treilea companion.

Functionarul, vizibil deconcertat de aceasta impertinenta, a cautat un nou plan de atac.

– Cum te numesti?

– Ma cheama Thomas. Sunt fiul unei englezoaice si al unui indian convertit la crestinism.

– Cum il cheama pe prietenul tau?

– Ii spun Thompson.

Deja amuzamentul meu interior ajunsese la apogeu; am tasnit brusc spre tren, care fluiera plecarea. Amar m-a urmat impreuna cu functionarul, care a fost intr-atat de naiv si dragut incat ne-a pus intr-un compartiment european. Era in mod evident socat sa se gandeasca ca doi baieti pe jumatate englezi calatoreau in sectiunea rezervata indigenilor. Dupa ce a plecat politicos, m-am lasat pe spate in scaun si am ras incontrolabil. Prietenul meu avea o expresie de satistactie fericita pentru ca il intrecuse in istetime pe functionarul european.

Pe peron izbutisem sa citesc telegrama. Era de la fratele meu si suna asa: “Trei baieti bengalezi imbracati englezeste fug de acasa catre Hardwar via Moghul Serai. Va rog sa-i retineti pana la sosirea mea. Recompensa mare pentru serviciile dvs.”

– Amar, ti-am spus sa nu lasi la tine acasa orare (de circulatie a trenurilor-n.t.) cu insemnari la tine acasa. Privirea mea era plina de repros. Probabil ca fratele meu a gasit unul acolo.

Prietenul meu a acceptat rusinat impunsatura. Ne-am oprit putin la Bareilly, unde Dwarka Prasad ne astepta cu o telegrama de la Ananta. Vechiul meu prieten a incercat cu curaj sa ne retina; eu l-am convins ca fuga noastra nu fusese o hotarare luata cu usurinta. Ca si intr-o ocazie anterioara, Dwarka a refuzat invitatia mea de a porni catre Muntii Himalaya.

In timp ce trenul nostru statea in statie in acea noapte si eu eram pe jumatate adormit, Amar a fost trezit de un alt functionar curios. Si el a cazut victima farmecelor combinate ale lui “Thomas” si “Thompson”. Trenul ne-a purtat triumfator spre o sosire in zori la Hardwar. Muntii maiestuosi se conturau ademenitori in zare. Am alergat prin statie si am patruns in anonimatul multimilor orasului. Mai intai ne-am schimbat in costume indigene, intrucat Ananta se prinsese cumva de faptul ca umblam deghizati in europeni. Premonitia capturarii imi apasa mintea.

Considerand ca era mai bine sa plecam imediat din Hardwar, am cumparat bilete pentru a ne indrepta spre nord, spre Rishikesh, un pamant de multa vreme sfintit de pasii multor maestri. Eu ma urcasem deja in tren, in vreme de Amar intarzia pe peron. A fost oprit brusc de strigatul unui politist. Gardianul nostru nepoftit ne-a escortat pana la un bungalou din statie si ne-a luat banii. El ne-a explicat politicos ca era datoria lui sa ne retina pana la sosirea fratelui meu mai mare.

Afland ca destinatia vagabonzilor fusese Muntii Himalaya, ofiterul ne-a relatat o poveste stranie.

– Vad ca va dati in vant dupa sfinti! Nu veti intalni niciodata un om al lui Dumnezeu mai mare decat cel pe care tocmai l-am vazut ieri. Colegul meu si cu mine l-am intalnit pentru prima oara acum cinci zile. Patrulam malul Gangelui cautand un anumit ucigas. Instructiunile noastre erau sa-l capturam viu sau mort. Se stia ca se dadea drept sadhu pentru a jefui pelerinii. La mica distanta in fata noastra am zarit o silueta care semana cu descrierea criminalului. El a ignorat ordinul nostru de a se opri; am alergat sa-l prindem. Apropiindu-ne de el pe la spate, mi-am manuit toporul cu o forta colosala; bratul drept al omului a fost taiat aproape complet.

Fara nici un protest sau vreo privire spre rana teribila, in mod surprinzator, strainul si-a continuat mersul iute. Cand am sarit in fata lui el ne-a vorbit linistit.

Nu sunt criminalul pe care-l cautati.”

Eram profund tulburat sa vad ca ranisem un intelept cu alura divina. Prosternandu-ma la picioarele sale, i-am implorat iertarea si mi-am oferit panza turbanului pentru a opri pierderea puternica de sange.

Fiule, n-a fost decat o greseala de inteles din partea ta.” Sfantul m-a privit cu bunatate. “Hai, du-te, si nu te mai blama singur. Preaiubita Mama are grija de mine.” Si-a impins bratul care ii atarna la loc in ciotul care ii ramasese si iata! s-a lipit; in mod inexplicabil sangele a incetat sa mai curga.

Vino la mine sub copacul de colo peste trei zile si ma vei afla complet vindecat. Asa nu vei mai simti remuscare.”

– Ieri colegul meu ofiter si cu mine ne-am dus la locul indicat. Sadhu era acolo si ne-a permis sa-i examinam bratul. Nu se mai vedea nici o urma de cicatrice ori semn al ranii!

Ma duc prin Rishikesh catre singuratatile Himalayei.” Ne-a binecuvantat pe cand se indeparta cu repeziciune. Simt ca viata mi-a fost innobilata datorita sfinteniei lui.

Ofiterul a incheiat cu o exclamatie pioasa; era evident ca acea experienta il miscase dincolo de puterea lui obisnuita de intelegere. Cu un gest impresionant, mi-a inmanat un decupaj din ziar in care se vorbea despre miracol. In maniera distorsionata obisnuita a unui ziar de senzatie (care nu lipseste din pacate nici in India!), versiunea reporterului era usor exagerata: ea indica faptul ca sadhu fusese aproape decapitat!

Amar si cu mine ne-am lamentat ca il ratasem pe marele yoghin care isi putea ierta persecutorul intr-o maniera atat de cristica. India, sarmana din punct de vedere material in ultimile doua secole, are totusi un fond inepuizabil de prosperitate divina; “zgarie-norii” spirituali pot fi intalniti ocazional pe marginea drumului pana si de oameni obisnuiti precum acest politist.

I-am multumit ofiterului pentru ca ne-a scapat de plictiseala cu povestea lui minunata. Probabil ca sugera faptul ca el era mai norocos ca noi: intalnise un sfant iluminat fara sa faca nici un efort; cautarea noastra sincera se incheiase, nu la picioarele unui maestru, ci intr-o triviala statie de politie!

Atat de aproape de Muntii Himalaya si totusi, captivi fiind, atat de departe, i-am spus lui Amar ca ma simteam de doua ori mai incitat sa caut libertatea.

– Sa ne furisam cand apare ocazia. Putem merge pe jos pana la Rishikesh-ul cel sfant. Am zambit incurajator.

Insa companionul meu devenise pesimist imediat ce ne fusese luat zdravanul nostru suport material.

– Daca am incepe sa calatorim printr-o asemenea jungla periculoasa, am sfarsi nu in citadela sfintilor, ci in stomacul tigrilor!

Ananta si fratele lui Amar au sosit dupa trei zile. Amar si-a intampinat ruda cu o usurare afectuoasa. Eu eram de neimpacat; Ananta nu a scos de la mine altceva decat un repros sever.

– Inteleg cum te simti. Fratele meu mi-a vorbit cu blandete. Nu-ti cer decat sa ma insotesti pana la Benares ca sa intalnim un anumit sfant, iar apoi sa mergem la Calcutta sa il vizitam pentru cateva zile pe tatal nostru mahnit. Apoi iti poti relua aici cautarea unui maestru.

Amar a intervenit in conversatie in acest punct pentru a nega orice intentie de a se intoarce la Hardwar cu mine. El se bucura de caldura familiei. Insa eu stiam ca nu voi abandona niciodata cautarea gurului meu.

Grupul nostru s-a urcat in tren spre Benares. Acolo am primit un raspuns instantaneu si remarcabil la rugaciunile mele.

Ananta pusese la cale dinainte un plan inteligent. Inainte sa vina dupa mine la Hardwar, el se oprise la Benares ca sa ceara unei anumite autoritati in scripturi sa ma primeasca mai tarziu. Atat panditul cat si fiul lui promisesera ca ma vor descuraja sa ma urmez calea de sannyasi.01

Ananta m-a condus la ei acasa. Fiul, un tanar cu comportament exuberant, m-a intampinat in curte. M-a provocat la o conversatie filozofica indelungata. Pretinzand ca are cunoasterea viitorului meu prin clarviziune, el a descurajat ideea mea de a fi calugar.

– Te vei confrunta cu necazuri permanente si nu Il vei putea gasi pe Dumnezeu daca insisti sa renunti la responsabilitatile tale obisnuite! Nu poti sa-ti rezolvi karma02 trecuta fara sa ai experienta lumii.

Cuvintele nemuritoare ale lui Krishna mi-au venit pe buze drept replica:

“Chiar si cel cu cea mai rea karma, care mediteaza neincetat asupra mea, scapa repede de consecintele actiunilor sale rele din trecut. Devenind o fiinta cu suflet elevat, el atinge curand pacea eterna. Arjuna, iti spun cu siguranta: devotul care-si pune increderea in mine nu piere niciodata!”03

Insa previziunile pline de forta ale tanarului mi-au clatinat putin increderea. Cu toata fervoarea inimii mele, m-am rugat in tacere lui Dumnezeu:

Te rog indeparteaza confuzia si raspunde-mi, chiar aici si acum, daca Tu doresti ca eu sa duc viata unui pustnic sau a unui om obisnuit!”

Am remarcat un sadhu cu o tinuta nobila stand chiar in afara curtii casei punditului. Evident, auzise conversatia animata dintre asa-zisul clarvazator si mine, pentru ca strainul m-a chemat langa el. Am simtit o putere uriasa izvorand din ochii lui calmi.

– Fiule, nu-l asculta pe ignorantul acela. Ca raspuns la ruga ta, Dumnezeu imi spune sa te asigur ca unica ta cale in aceasta viata este cea a renuntarii.

Cu uimire si recunostinta, am zambit fericit la auzul acestui mesaj crucial.

– Pleaca de langa omul acela! “Ignorantul” ma chema din curte. Ghidul meu sfant si-a ridicat mana in semn de binecuvantare si a plecat incet.

– Acel sadhu este la fel de nebun ca tine. Panditul cu par carunt fusese cel care facuse aceasta observatie incantatoare. El si fiul lui ma priveau in mod sinistru. Am auzit ca si el si-a parasit casa pentru o cautare vaga a lui Dumnezeu.

M-am indepartat. I-am spus lui Ananta ca nu voi mai intra in nici o discutie cu gazdele noastre. Fratele meu a fost de acord sa plecam imediat; ne-am urcat curand in trenul spre Calcutta.

ananta & mukunda

Eu, stand in picioare in spatele fratelui meu mai mare Ananta.

Ultimul Festival de Solstitiu Sri Yukteswar2

Ultimul Festival de Solstitiu sarbatorit de Sri Yukteswar, in decembrie 1935. Gurul meu este asezat in centru; eu stau la dreapta lui, in curtea mare a ermitajului sau din Serampore.

– Domnule Detectiv, cum ai descoperit ca fugisem cu doi companioni? mi-am exprimat eu curiozitatea vie fata de Ananta in timpul calatoriei noastre spre casa. El a zambit malitios.

– La tine la scoala am aflat ca Amar plecase din sala de clasa si nu se intorsese. M-am dus la el acasa a doua zi dimineata si am descoperit un orar (de circulatie a trenurilor-n.t.) cu insemnari. Tatal lui Amar tocmai pleca cu trasura si vorbea cu vizitiul.

Fiul meu nu va veni cu mine la scoala in dimineata asta. A disparut!” suspina el.

Am auzit de la un alt vizitiu ca fiul dumneavoastra si inca doi, imbracati in haine europene, au luat trenul din statia Howrah”, a spus omul. “Ei i-au dat cadou vizitiului pantofii lor din piele.”

– Asa am avut trei indicii – orarul, trioul de baieti si imbracamintea englezeasca.

Ascultam marturisirile lui Ananta cu un amestec de veselie si iritare. Generozitatea noastra fata de vizitiu fusese cam nepotrivita!

– Bineinteles, am alergat sa trimit telegrame sefilor din statiile tuturor oraselor pe care Amar le subliniase in orar. El bifase Bareilly, asa ca am telegrafiat acolo prietenului tau Dwarka. Dupa cercetari facute in cartierul nostru din Calcutta, am aflat ca varul Jatinda lipsise o noapte insa sosise acasa a doua zi dimineata in haine europene. L-am cautat si l-am invitat la cina. El a acceptat, destul de dezarmat de atitudinea mea prieteneasca. Pe drum l-am condus fara sa banuiasca nimic catre o statie de politie. Era inconjurat de cativa ofiteri pe care ii selectasem anterior pentru infatisarea lor fioroasa. Sub privirea lor formidabila, Jatinda a fost de acord sa explice comportamentul sau enigmatic.

Am pornit spre Muntii Himalaya intr-o stare de efervescenta spirituala”, a explicat el. “Eram plin de inspiratie cand ma gandeam la perspectiva intalnirii maestrilor. Insa de indata ce Mukunda a spus: “In timpul extazurilor noastre din pesterile himalayene tigrii vor fi fermecati si vor sta in jurul nostru ca niste pisicute imblanzite” am inghetat; broboane de sudoare s-au format in sprancenele mele. “Si atunci?” m-am gandit eu. “Daca natura fioroasa a tigrilor nu va fi schimbata prin puterea transei noastre spirituale, oare ne vor trata cu blandetea pisicilor de casa?” In ochii mintii mele ma si vedeam tovaras fara voie al stomacului vreunui tigru – patrunzand acolo nu tot odata ci in bucati!”

Mania mea fata de disparitia lui Jatinda s-a evaporat in rasete. Relatarea amuzanta din tren a meritat toata supararea pe care mi-o cauzase. Trebuie sa marturisesc ca simteam un pic de satisfactie: nici Jatinda nu scapase de intalnirea cu politia!

– Ananta04, esti un detectiv innascut! Privirea mea amuzata nu era lipsita de ceva exasperare. Si o sa-i spun lui Jatinda ca ma bucur ca nu a fost manat de dorinta de tradare, dupa cum se parea, ci doar de un prudent instinct de conservare!

Acasa in Calcutta, Tata m-a rugat induiosator sa-mi controlez dorul de duca cel putin pana la incheierea studiilor liceale. In absenta mea, el pusese cu dragoste ceva la cale, aranjand ca un pundit sfant, Swami Kebalananda05, sa vina regulat pe la noi.

– Sfantul va fi profesorul tau de sanscrita, m-a anuntat increzator parintele meu.

Tata spera sa-mi satisfaca foamea mea religioasa cu invataturi de la un filozof invatat. Insa foaia s-a schimbat in mod subtil: noul meu profesor, departe de a-mi oferi subiecte intelectuale aride, mi-a atatat jarul aspiratiei fata de Dumnezeu. Fara ca Tata sa stie, Swami Kebalananda era un discipol avansat al lui Lahiri Mahasaya. Gurul fara egal avusese mii de discipoli atrasi de el in tacere datorita magnetismului sau divin irezistibil. Am aflat mai tarziu ca Lahiri Mahasaya il caracterizase adesea pe Kebalananda ca un rishi sau intelept iluminat.

Bucle bogate incadrau fata frumoasa a invatatorului meu. Ochii lui negri erau candizi, curati ca ai unui copil. Toate miscarile corpului sau micut erau marcate de o cumpanire linistita. Mereu bland si iubitor, el era ferm ancorat in constiinta infinita. Am petrecut multe din orele fericite in care eram impreuna in meditatii profunde de Kriya.

Kebalananda era o autoritate marcanta in shastras sau cartile sacre antice; eruditia sa ii castigase titlul de “Shastri Mahasaya”, cu care era de obicei apelat. Insa progresul meu la sanscrita nu era remarcabil. Cautam orice ocazie ca sa dau deoparte gramatica prozaica si sa vorbesc despre yoga si Lahiri Mahasaya. Invatatorul meu m-a indatorat intr-o buna zi spunandu-mi ceva despre propria lui viata cu maestrul.

Arareori norocos, am fost totusi capabil sa raman langa Lahiri Mahasaya timp de zece ani. Casa lui din Benares era tinta pelerinajului meu noapte de noapte. Gurul era mereu prezent intr-un mic salon din partea frontala a casei, la primul etaj. In timp ce statea in postura lotusului pe un scaun de lemn fara spatar, discipolii sai erau asezati in jurul lui intr-un semicerc ca o ghirlanda. Ochii lui straluceau si dansau de bucuria Divinului. Erau mereu pe jumatate inchisi, privind prin ochiul interior telescopic catre o sfera de beatitudine eterna. Arareori vorbea pe larg. Ocazional privirea lui se focaliza asupra vreunui student care avea nevoie de ajutor; cuvinte vindecatoare curgeau atunci ca o avalansa de lumina.

O pace indescriptibila a inflorit in mine la privirea maestrului. Am fost impregnat cu parfumul lui, ca al unui lotus din infinit. A fi cu el, chiar si fara sa schimbam un cuvant zile in sir, a fost o experienta care mi-a transformat intreaga fiinta. Daca in calea concentrarii mele se interpunea vreo bariera invizibila, obisnuiam sa meditez la picioarele gurului meu. Acolo, starile cele mai rafinate imi deveneau cu usurinta accesibile. Asemenea perceptii nu imi erau posibile in prezenta unor invatatori inferiori. Maestrul era un templu viu al lui Dumnezeu, ale carui usi secrete erau deschise tuturor discipolilor prin intermediul devotiunii.

Lahiri Mahasaya nu era un interpret pedant al scripturilor. El se cufunda fara efort in “biblioteca divina”. O spuma de cuvinte si o pulverizare de ganduri se revarsau din fantana omniscientei lui. Avea cheia fermecata care deschidea stiinta filozofica profunda ascunsa cu multe ere in urma in Vede06. Daca era rugat sa explice diferitele planuri de constiinta mentionate in textele antice, el accepta cu un zambet.

Voi experimenta acele stari si imediat va voi spune ceea ce percep. “ Astfel, el era diametral diferit de invatatorii care retin scripturile pe de rost si apoi formuleaza abstractiuni fara realizare interioara.

Te rog sa explici versurile sfinte asa cum le intelegi.” Gurul taciturn dadea adesea aceasta indicatie unui discipol de langa el. “Iti voi ghida gandurile pentru ca sa fie rostita interpretarea corecta.” In acest fel au ajuns sa fie scrise multe din perceptiile lui Lahiri Mahasaya, in volume de comentarii, de catre diferitii sai studenti.

Maestrul nu recomanda niciodata credinta oarba. “Cuvintele nu sunt decat invelisuri”, spunea el. “Castigati convingerea in prezenta lui Dumnezeu prin intermediul propriului vostru contact beatific cu El in meditatie.”

Indiferent care era problema discipolului, gurul intotdeauna recomanda practica Kriya Yoga ca solutie.

Cheia yoghina nu isi va pierde eficienta cand eu nu voi mai fi prezent in corpul fizic ca sa va ghidez. Aceasta tehnica nu poate fi legata, indosariata si uitata, asa cum se intampla cu inspiratiile teoretice. Continuati neincetat pe calea voastra spre eliberare prin Kriya, a carei putere consta in practica.”

Eu insumi consider Kriya ca fiind metoda cea mai eficienta de eliberare prin efort propriu, care a aparut vreodata in decursul cautarii Infinitului de catre om. Kebalananda a incheiat cu aceasta marturisire sincera. Prin folosirea ei, Dumnezeu cel omnipotent, ascuns in toti oamenii, s-a incarnat pentru a fi vizibil in corpul lui Lahiri Mahasaya si al catorva dintre discipolii lui.

Lahiri Mahasaya a facut un miracol cristic in prezenta lui Kebalananda. Invatatorul meu sfant mi-a relatat povestea intr-o zi, cu ochii departe de textele sanscrite din fata noastra.

Un discipol orb, Ramu, mi-a trezit foarte mult compasiunea. Oare chiar trebuia ca el sa nu aiba lumina ochilor cand l-a servit cu atata credinta pe maestrul nostru in care Divinul stralucea cu atata putere? Intr-o dimineata am cautat sa vorbesc cu Ramu, insa el a stat rabdator ore in sir facand vant gurului cu punkha (evantai-n.t.) lucrat manual din frunze de palmier. Cand in cele din urma devotul a parasit camera, l-am urmat.

Ramu, de cat timp esti orb?”

De la nastere, domnule! Ochii mei nu au fost niciodata binecuvantati sa zareasca Soarele.”

Gurul nostru omnipotent te poate ajuta. Te rog sa formulezi o rugaminte.”

A doua zi Ramu s-a apropiat timid de Lahiri Mahasaya. Discipolul s-a simtit aproape rusinat sa ceara ca prosperitatea fizica sa fie adaugata supraabundentei sale spirituale.

Maestre, Sursa de Lumina a cosmosului este in tine. Te rog sa aduci lumina Lui in ochii mei, ca sa percep stralucirea mai mica a Soarelui.”

Ramu, cineva a planuit sa ma puna intr-o pozitie dificila. Eu nu am puterea de a vindeca.”

Domnule, cu siguranta ca Cel Infinit din dumneavoastra poate sa vindece.”

Asta e, intr-adevar, cu totul altceva, Ramu. Dumnezeu nu are limite! Cel care aprinde stelele si celulelor corpului cu stralucirea misterioasa a vietii poate cu siguranta sa aduca scanteierea vederii in ochii tai.”

Maestrul a atins fruntea lui Ramu in punctul dintre sprancene07.

Mentine-ti mintea concentrata acolo si canta frecvent numele profetului Rama08 timp de sapte zile. Splendoarea Soarelui iti va oferi un rasarit special.”

Si ce sa vezi! Asa s-a si intamplat intr-o saptamana. Ramu a vazut pentru prima oara chipul frumos al naturii. Cel Omniscient isi instruise precis discipolul sa repete numele lui Rama, pe care acesta il adora mai presus de toti ceilalti sfinti. Credinta lui Ramu a fost solul arat cu devotiune in care gurul a facut sa rasara samanta puternica a vindecarii permanente. Kebalananda a tacut un moment, apoi a adus inca un omagiu gurului sau.

Era evident in toate miracolele realizate de Lahiri Mahasaya ca nu permitea niciodata principiului egoului09 sa se considere forta cauzatoare. Ducand la perfectiune abandonarea completa de sine, maestrul permitea Puterii Supreme Vindecatoare sa curga libera prin el.

Numeroasele corpuri care au fost vindecate in mod spectaculos prin Lahiri Mahasaya au ajuns inevitabil in flacarile crematiei. Insa trezirile spirituale tacute pe care le-a realizat, discipolii de talie cristica pe care i-a format, sunt miracolele lui nepieritoare.

Nu am devenit niciodata un erudit in sanscrita; Kebalananda m-a invatat o sintaxa mai divina.

01Inseamna literal “pustnic”. Provine din radacina sanscrita a verbului “a lasa deoparte”.

02Efectele actiunilor trecute, din aceasta viata sau dintr-una anterioara; provine din sanscritul kri, “a face”.

03Bhagavad Gita, IX, 30-31. Krishna a fost cel mai mare profet al Indiei; Arjuna a fost cel mai important discipol al sau.

04Ma adresam lui intotdeauna cu Ananta-da. Da este un sufix de respect pe care il primeste fratele cel mai mare dintr-o familie indiana din partea fratilor si surorilor sale mai mici.

05La momentul intalnirii noastre, Kebalananda inca nu se alaturase Ordinului de Swami si era in general numit “Shastri Mahasaya”. Pentru a evita confuzia cu numele lui Lahiri Mahasaya si a Maestrului Mahasaya (vezi Capitolul 9), ma refer la invatatorul meu de sanscrita folosind numai numele lui monastic de mai tarziu, cel de Swami Kebalananda. Biografia lui a fost recent publicata in limba bengali. Nascut in districtul Khulna din Bengal in 1863, Kebalananda si-a parasit corpul fizic la Benares, la varsta de saizeci si opt de ani. Numele sau de familie era Ashutosh Chatterji.

06Cele patru Vede antice cuprind in prezent peste 100 de volume recunoscute. Emerson a adus urmatorul omagiu gandirii vedice in al sau Jurnal: “Este sublima asemenea caldurii si noptii si unui ocean fara suflare. Contine toate punctele de vedere religioase, toate marile etici care la randul lor cutreiera prin fiecare minte poetica nobila… Nu are nici un sens sa dai cartea deoparte; daca ma recunosc pe mine insumi in paduri sau intr-o barca de pe lac, Natura face imediat din mine un brahmin: necesitate eterna, rasplata eterna, putere inimaginabila, tacere neintrerupta… Acesta este crezul ei. Pacea, mi-a spus ea, si puritatea si abandonul absolut – aceste panacee sterg toate pacatele si iti aduc beatitudinea celor Opt Zei.”

07Sediul ochiului “unic” sau spiritual. La moarte, constiinta omului este de obicei atrasa spre acest loc sfant, ceea ce explica ochii dati peste cap.

08Personajul sacru central al epopeii sanscrite, Ramayana.

09Ahankara, egoismul; literal inseamna “eu fac”. Este cauza fundamentala a dualitatii sau iluziei mayei, datorita caruia subiectul (egoul) pare un obiect; creaturile isi inchipuie ca sunt creatori.

continuare Cap.5 – “Sfantul cu parfumuri” isi etaleaza minunile

One response to “Autobiografia unui yoghin – Cap. 4

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s