Sfarsitul lumii vine cand intrati in starea de Samadhi

de Paramhansa Yogananda – Encinitas, Califonia, 26 mai 1940

continuare de la Ridicati-va deasupra nivelului epocii in care traiti

In cele din urma, sfarsitul lumii vine in Samadhi sau extazul divin. Exista doua tipuri de Samadhi. La inceput, cand incercati sa stati si sa meditati, mintea fuge in toate directiile. Credeti ca este imposibil sa mergeti mai in profunzime. Dar daca stati linistiti si perseverati suficient de mult, incepeti sa simtiti acea liniste minunata a lui Dumnezeu. Cand mintea este orientata spre interior, centrata asupra Lui, uitati de lume si descoperiti in acea liniste o fericire mai mare decat orice fel de placere lumeasca. Acea stare, cand sunteti complet absorbiti de constientizarea interioara a lui Dumnezeu, cand nu mai sunteti constienti de lume, se numeste Sabikalpa Samadhi. Ea reprezinta o “disolutie partiala a lumii” pentru ca atunci cand va intoarceti la starea de constiinta obisnuita, iluziile acestei lumi va vor afecta din nou intrucatva, cu exceptia cazului in care sunteti foarte evoluati si liberi de orice fel de dorinte si atasamente.

Al doilea tip de Samadhi, si cel mai inalt, este cand sunteti in lume dar nu sunteti ai ei, va impliniti in continuare indatoririle, insa sunteti constienti de Dumnezeu in fiecare moment. Aceasta se numeste Nirbikalpa Samadhi. Este sfarsitul tuturor dorintelor si atasamentelor limitatoare. Iluziile sunt indepartate si acela este cu adevarat sfarsitul lumii.

Va indemn sa memorati poezia mea “Samadhi”1  pentru ca acea stare de libertate a sufletului este telul fiecarui om ce cutreiera Pamantul. Multi se tem ca daca intra in Samadhi s-ar putea sa nu se mai intoarca la constiinta acestei lumi. Si totusi nu se tem sa se duca la culcare in fiecare noapte, cand identificarea cu corpul si cu lumea sunt uitate si lasate subconstientului. Este o prostie sa va ganditi in acest fel la Samadhi. El nu este o incetare a constiintei ci o expansionare a ei.

Incheiati iluzia acestui vis intorcandu-va la Dumnezeu

Aduceti sfarsitul lumii pentru voi insiva chiar acum fiind cu Dumnezeu. Nu intinati templul sufletului vostru cu dorinte care va agita si placeri lumesti zgomotoase. Stati imaculati in lumina constiintei voastre si in lumina iubirii pentru Dumnezeu. Accedeti la acel nivel chiar acum. Si atunci poate ca, in razboaiele acestei epoci electrice sau in epoca mentala, sau in epoca adevarului, va veti reintoarce asemenea lui Iisus pentru a aduce pace pe Pamant si a spune omenirii: “Am invatat lectiile pe care Dumnezeu dorea sa le invat. Necazurile, bolile si moartea nu mai inseamna nimic pentru mine. Sunt una cu Lumina Eterna. Lumea s-a sfarsit pentru mine. Veniti, frati si surori ce inca suferiti de cosmarul acestei lumi a vietii si mortii si de cicluri nesfarsite de reincarnare – veniti cu mine! Va voi arata ca sfarsitul lumii inseamna sfarsitul visului vostru ireal pe acest Pamant. Invatati aceasta lectie pentru ca sufletul vostru sa poata straluci vesnic – o stea in eternitate – la pieptul Domnului.”

Nu uitati, sunteti aici pe Pamant doar pentru scurt timp, insa sunteti vesnic copilul lui Dumnezeu. Nu va alaturati fortelor ignorantei. Mai intai sa ajungeti sa-L cunoasteti pe Dumnezeu. Si atunci orice v-ar spune El sa faceti va fi bine, indiferent ca ar fi vorba sa luptati pentru tara voastra sau sa fiti oameni de afaceri sau un artist sau un invatator spiritual. Cand Il veti cunoaste cu adevarat, veti fi bine ghidati in viata. De aceea spune Scriptura: “Mai intai cerceteaza imparatia Domnului…”

Daca veti putea trai respectand doar cateva din adevarurile pe care vi le-am oferit, veti fi persoane transformate. Daca veti urma invataturile de la Self-Realization (Yogoda Satsanga) il veti cunoaste pe Dumnezeu. Cand sunt cu voi, nu vreau sa va dau doar satisfactia intelectuala despre adevar, ci vreau sa-l percepeti pe Dumnezeu voi insiva. V-am invatat cum sa puneti capat imperfectiunilor ca sa puteti merge mai departe – la El.

Sfarsitul prelegerii

1Poezia apare in “Autobiografia unui yoghin”, capitolul 14: “Experienta Constiintei cosmice”, precum si in cartea “Songs of the Soul”

 

Leave a comment